Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociația Cărășană Sindrom-Down, a dorit să răspundă nevoii de schimbare a percepției și mai târziu a mentalității membrilor comunității, vizavi de persoanele cu dizabilități, în speță, a celor cu Sindrom Down, în scopul integrării acestora din punct de vedere social și profesional.
Procesul de integrare a copiilor/tinerilor cu dizabilități în școală și în comunitate este puternic ”frânat” în localitățile mici, cu mentalitate conservatoare, în care oamenii nu au deschidere suficientă spre nou, nu au acces la programele care se derulează în marile orașe, nici la posibilitățile economice și financiare care pot să susțină transformarea comunităților din țara noastră.
Scopul proiectului a fost acela de a genera schimbare în concepții, percepție și mentalități la nivelul comunităților mici, în care trăiesc cei 25 tineri cu Sindrom Down, astfel încât aceștia să se poată integra social și profesional cu succes.
Acest lucru poate fi realizat prin implicarea factorilor de decizie, respectiv a ”formatorilor de opinie” din localitățile menționate (voluntari,profesori, învățători, educator sprijin, psihopedagog, medici, asistente, preoți, reprezentanți ai autorităților locale, etc.) în activitățile proiectului. Dintre acestea menționăm:
Constituirea unui grup de sprijin pentru familiile care includ tineri cu Sindrom Down, în carul căruia părinții vor beneficia de consiliere psihologică/juridică, iar tinerii vor participa la activități de socializare cu voluntari;
Organizarea a două module de curs pentru profesorii din unitățile de învățământ de masă și a unei campanii de informare, în scopul facilitării procesului de integrare a copiilor cu Sindrom Down;
Organizarea unei excursii pe Clisura Dunării care să includă și o croazieră de 2 ore. (aproximativ 25 persoane);
Organizarea unei tabere în localitatea Sasca;
Organizarea a 2 seminarii în Bocșa și Carașova, la care să participe reprezentanți ai autorităților locale, ai unităților de învățământ, întreprinzători privați, cu prezentarea beneficiilor integrării în muncă a persoanelor cu deficiențe;
Seminar de evaluare și diseminare a rezultatelor proiectului.
Campania de informare în școli